luni, 22 septembrie 2014

Cea mai simpatică poveste cu îngerași...


Se povestește că doi îngeri erau într-o mică pauză. Ca să nu stea degeaba, s-au gândit să se joace. Primul zise:
- Hai să ne jucăm de-a oamenii!
Al doilea reacționă fericit:
- Ce bine, ce bine!... Și ce să facem?

- Uite... ne-am putea sui în copăceii alăturați, imaginându-ne că unul dintre copăcei este casa mea iar celălalt este casa ta. Eu o să te strig și o să te chem la mine să mă ajuți într-o problemă. Tu spui că nu vrei să vii iar eu o să mă supăr. Ai înțeles?
- Ce bine, ce bine, o să ne jucăm de-a oamenii!...
După ce îngerașii noștri s-au urcat în copăcei, primul l-a strigat pe al doilea:
- Îngerașule, hai vino la mine să mă ajuți la ceva!
- Bine, îngerașule, vin imediat, i-a răspuns celălalt.
- Of, îngerașule, n-ai înțeles, spuse primul zâmbind. Ți-am zis că ne jucăm de-a oamenii. Deci, te chem, îți cer ajutorul, tu nu vii iar eu mă supăr. E clar?
- Ce bine, ce bine, ne jucăm de-a oamenii!
După câteva clipe, primul îngeraș strigă:
- Îngerașuleee?
- Da, îngerașule, vin imediat!
- Of, tu chiar nu înțelegi? Ca să ne jucăm de-a oamenii tu tebuie să îmi spui că nu vii, ca eu să mă supăr. Doar așa ne putem juca de-a oamenii.
- Bine, bine, am înțeles.
- Hai să vedem. Ești pregătit?
- Da.
- Bineee... Îngerașuleeee?
- Da.
- Am nevoie de tine. Vino, te rog! Ajută-mă!
- Nu vreau!
- Bine, hai că vin eu...

Autor necunoscut

4 comentarii:

Anonim spunea...

Frumusica foc :)

Anonim spunea...

Ingerasuleee,
asa de bine am intrat in rolul favorit,ca am uitat regulile jocului...vrei sa ma ajuti sa mi le amintesc? am uitat pana si faptul ca eram in "pauza".
Iar daca ti-a trecut supararea,te astept sa vii cu propuneri noi...daca mai stau mult in copac,astia vin si il taie in curand...cheama toata echipa de salvare...

Multumesc,draga autor necunoscut...

laura-maria ilea spunea...

mi-a inseninat ziua! Gandul bun, Daniel. :)

Anonim spunea...

O pereche octogenarä mergea sontâc-sontâc tinându-se de mânä . Din când în cànd el o privea in ochi .Din când în când ea îl privea în ochi .Îngerasii le deschideau cale zicând :
- Cuvintele sunt de prisos .