vineri, 12 octombrie 2012

97% din ADN-ul nostru nu este “nefolosit”, aşa cum considerau în trecut cercetătorii

Peste 400 de cercetători, din 32 de laboratoare din toată lumea, au descoperit, după nouă ani de investigaţii, date despre ADN-ul uman care ar putea duce la o mai bună înţelegere a modului în care funcţionează acesta, relatează Wakeup-world.com.

Genomul uman este înţesat cu cel puţin patru milioane de aşa numite „întrerupătoare“ genetice -  care decid care gene sau grupuri de gene sunt activate sau inactivate. Acestea se regăsesc în particule de ADN care erau până acum considerate „deşeuri“, fără vreo importanţă pentru medicină. Acum, însă, se pare că acestea joacă un rol crucial în controlarea modului în care celulele, organele şi alte ţesuturi se comportă.

Descoperirea, considerată o revelaţie medicală şi ştiinţifică, are implicaţii enorme în sănătatea umană pentru că multe boli complexe par să fie cauzate de schimbări abia perceptibile în sute de „întrerupătoare“ genetice.

Pe măsură ce oamenii de ştiinţă explorau “gunoiul” – adică acele părţi ale ADN-ului care nu sunt efectiv gene -, aceştia au descoperit un sistem complex care controlează genele. Cel puţin 80% din acest ADN este util şi activ. Alte 15-17 procente au funcţii mai importante pe care cercetătorii încă nu le-au decodificat.

Rezultatul muncii este o “hartă rutieră” adnotată a majorităţii acestui ADN, notând ceea ce face şi cum. De asemenea, include sistemul de „întrerupătoare“ genetice care, acţionând la fel ca întrerupătoarele pentru lumină, controlează ce tip de gene sunt utilizate într-o celulă şi când sunt folosite, şi determină, de exemplu, dacă o celulă devine o celulă hepatică sau un neuron.

Există dovezi pentru configurarea unui nou tip de medicină în care ADN-ul poate fi influenţat şi reprogramat prin cuvinte şi frecvenţe, fără a elimina şi înlocui gene singulare.

Concluziile şi descoperirile cercetătorilor ruşi arată că ADN-ul nostru nu este responsabil doar pentru construcţia corpului nostru, dar serveşte şi ca depozit de informaţii, dar şi ca “releu” de comunicare. 

Lingviştii ruşi au descoperit că în special în cazul ADN-ului nefolosit şi aparent inutil, codul genetic urmează aceleaşi reguli cu toate limbile umane. Din acest punct de vedere, aceştia au comparat regulile de sintaxă (modul în care cuvintele sunt alăturate pentru a forma fraze şi propoziţii), de semantică şi regulile de bază ale gramaticii. Aşadar, limbile umane nu au apărut accidental, ci sunt o reflexie a ADN-ului nostru.

Biofizicienii ruşi şi biologul molecular Pjotr Garjajev, împreună cu colegii săi au explorat şi ei comportamentul vibraţional al ADN-ului. Concluzia este că:
Cromozomii vii funcţionează la fel ca şi calculatoarele holografice, folosind radiaţia cu laser generată în interiorul ADN-ului.




Acest lucru înseamnă că au reuşit, de exemplu, să modeleze anumite tipare de frecvenţe pe o rază laser şi cu ea au influenţat frecvenţa ADN, şi astfel informaţia genetică propriu-zisă. Deoarece structura de bază a perechilor de ADN-alcalin şi a limbajului sunt la fel, nu este necesară o decodificare ADN.

Acest lucru explică în sfârşit şi din punct de vedere ştiinţific de ce afirmaţiile, antrenamentul autogen, hipnoza şi celelalte aspecte asemănătoare pot avea efecte atât de puternice asupra oamenilor şi asupra corpurilor lor. Este complet normal şi natural pentru ADN-ul nostru să reacţioneze la limbaj.

În timp ce oamenii de ştiinţă occidentali extrag gene singulare din şirurile de ADN şi le implementează în altă parte, ruşii au lucrat pe dispozitive care pot influenţa metabolismul celular prin intermediul unor frecvenţe radio şi de lumină modulate corespunzător şi astfel, reuşind să repare defectele genetice.

Grupul de cercetare al lui Garjajev a reuşit să dovedească că prin intermediul acestei metode, cromozomii afectaţi de către razele X pot fi reparaţi. Aceştia au reuşit chiar să captureze tipare de informaţii ale unui ADN specific şi să le transmită altuia, reprogramând astfel celulele la un alt genom.

Aşadar, au transformat cu succes embrioni de broască în embrioni de salamandră, prin simpla transmitere a tiparelor informaţiilor ADN. Astfel, întreaga informaţie a fost transmisă fără efectele secundare sau conflictele întâlnite atunci când se extrag şi se reintroduc gene singulare din ADN. Acest lucru reprezintă o descoperire revoluţionară, care poate transforma lumea. Toate aceste lucruri au fost realizate prin simpla aplicare a vibraţiilor şi a limbajului, în loc de procedura de extragere arhaică.

Oamenii de ştiinţă sunt conştienţi de faptul că 97% din ADN-ul nostru este, aşa cum îl numesc ei, “ADN nefolosit”. Îl numesc “nefolosit” (junk) deoarece nu au înţeles scopul său. Doar 3% din ADN-ul nostru are o formă de spirală dublă, însă abia acum înelegem că spaţiul gol nu este chiar gol…

Sursa: Finaciarul

5 comentarii:

Rosa spunea...

,,ADN-ul nostru nu este responsabil doar pentru constructia corpului nostru ,dar serveste si ca depozit de informatii,dar si ca ,,releu,,de comunicare '' Simplu :ADEVARAT ...Oare gresesc ?...

Unknown spunea...

daaaaa, cu radiatii X si lumina se face totul ... Conform finalului apoteotic al acestui articol, practic cu lumina si o forma de unda specifica, atentie, trebuie o forma de unda specifica ca altfel nu merge, Gargamel e nimic pe langa asta, pot transforma si un embrion de om in embrion de broasca, nu? daca merge din broasca in salamandra, asa si din om in broasca, sau minotaur si invers ... sa fim seriosi ... :)

Rosa spunea...

pentru Dumitru Marian :Daca pana acum am trait in niste ,,TIPARE,,bine stabilite de cei care ne-au condus pana acum ,acele forte ale INTUNERICULUI...oare nu crezi ca a venit timpul sa iesim la LUMINA ?... Cine este in masura sa faca aceasta REVOLUTIE pentru NOU ,decat NOI ? Cred ca forma aceea de unda specifica care lipseste in gandirea ta ...( si e totul firesc sa gandesti asa ...Nu se schimba totul peste noapte ...Important e sa dorim aceasta schimbare ...)vine din IUBIRE...Nu ma gandesc la acea iubire pe care am cunoscut-o pana acum ...cand totul se rezuma numai la partea materiala ...ci la acea IUBIRE DIVINA care exista in sufletul nostru de mult ,ascunsa in adancuri ...IUBITI_VA MULT ,apoi totul vine de la sine ...Avem oare ceva de pierdut ? Incearca ...si poate iti vei schimba parerea ...BAFTA...si sa nu ma condamni...asta face parte tot din SCHIMBARE...O imbratisare sincera ...

ana maria spunea...

Imi place sa scriu poezii, proza, am participat la diverse concursuri literare.As vrea, daca se poate, sa ma anuntati cand apare o astfel de activitate, pentru ca doresc sa devin o buna scriitoare.Adresa mea de email este ana_mary_pink15@yahoo.com, blogul meu este http://despreviatasiiubire.blogspot.ro/, numarul meu de telefon este 0766209025. Va multumesc anticipat!

Daniel Roxin spunea...

Sigur ca da...