vineri, 13 ianuarie 2012

Viata de apoi - film documentar

Afterlife, un documentar din 2010 al regizorului şi scriitorului Paul Perry, este studiul curajos al marii întrebări a filozofiei şi religiei, "Ce se întâmplă când murim?", răspunsurile la această întrebare fiind examinate prin prisma experienţelor de moarte clinică (NDE), ajungându-se la concluzia inevitabilă că nu este nevoie să ne temem, fiindcă există viaţă după moarte, o declaraţie profundă susţinută de dovezi, pe care regizorul Paul Perry şi cercetătorii Raymond Moody şi Jeffrey Long încearcă să le treacă sumar în revistă.

Informaţiile prezente în film şi în cărţile scrise în comun de cele trei personaje principale, Perry, Moody şi Long, confirmă ceea ce mulţi savanţi bănuiau în secret încă din anii '70, când domeniul studiilor efectuate asupra morţilor clinice a fost iniţiat: faptul că aceste experienţe dovedesc existenţa unei vieţi dincolo de moarte.

Cunoscuţii experţi în domeniu, dr. Raymond Moody (autor al "Life After Life: The Investigation of a Phenomenon - Survival of Bodily Death" şi "Glimpses of Eternity - Mind Body Spirit") şi dr. Jeffrey Long (Evidence of the Afterlife: The Science of Near-Death Experiences), sunt intervievaţi, iar munca lor este trecută în revistă, în ceea ce priveşte NDE şi concluziile la care au ajuns, bazându-se pe sute de dosare de caz.

Vezi continuarea aici: antiiluzii

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau.
http://radiovoceasufletului.ro

Un comentariu:

Anonim spunea...

http://www.adevarul.ro/scoala_educatie/Gheorghe_Burnei-medic-_-In_sala_de_operatii_se_produce_Revelatia_0_626337863.html