sâmbătă, 10 decembrie 2011

China avertizează Rusia că americanii pregătesc un “mare eveniment” în 2012

"Joi, 13 octombrie 2011 China avertizează Rusia că americanii pregătesc un “mare eveniment” în 2012.

Un nou raport şocant al Serviciului Federal de Securitate rus (FSB), privind întâlnirea premierului Putin de săptămâna trecută, cu unul din liderii militari de top ai Chinei, avertizează că Statele Unite şi aliaţii săi occidentali sunt în “pregătire activă” pentru declanşarea unei serii de evenimente catastrofale în cursul anului următor, destinate să arunce lumea în haos, sperând prin aceasta să restaureze "ordinea economică şi socială pe planetă".


Conform acestui raport FSB, Ministerul Chinez al Securităţii Statului (MSS) a primit elementele acestui complot masiv de la un fost mercenar „Blackwater” numit Bryan Underwood, care a lucrat ca agent de securitate la un consulat american din China şi care a crezut că oferind aceste informaţii Chinei şi Rusiei ar putea ajuta la evitarea unei “apocalipse”.

Underwood a fost ulterior arestat de către Biroul Federal de Investigaţii american (FBI), care a declarat în raportul arestării lui că: “Potrivit rechizitoriului subsecvent, între 1 martie 2011 şi 05 august 2011, Underwood, cu bună ştiinţă şi în mod ilegal, a încercat să transmită fotografii şi alte informaţii referitoare la apărarea naţională unor reprezentanţi ai Republicii Populare Chineze (RPC), cu intenţia şi motivul de a crede că aceste materiale ar putea fi folosite în prejudiciul Statelor Unite şi în avantajul unei naţiuni străine.”

Surse chineze de informaţii menţionate în acest raport par să verifice temerile lui Underwood prin observaţia că peste 1.000 de documente şi fotografii top-secrete din SUA, obţinute de acestea, arată un guvern american “sub asediu” din cauza multiplelor ameninţări, de care acesta se teme că se vor răspândi, provocând declanşarea unui “haos fără precedent” după care “ordinea normală” nu va mai putea fi restabilită niciodată.

Aceste temeri ale SUA faţă de un “haos fără precedent”, par a fi bine fondate, având în vedere că protestele masive ce se răspândesc în jurul lumii, ca urmare a prăbişirii economice globale, au lovit America cu peste 700 de arestări raportate duminică în New York şi tulburări răspândindu-se în continuare acum pe întreg teritoriul Statelor Unite.

Chiar mai rău, acest raport arată faptul că guvernul Statelor Unite este, de asemenea, “îngrozit” de noi rapoarte care descriu “pierderea fără precedent” a stratului de ozon protector al Pământului deasupra regiunii arctice, care nu prezintă semne de atenuare şi este în continuare de aşteptat să provoace cataclisme climatice chiar mai grave, într-o lume care abia îşi mai poate susţine echilibrul în urma catastrofelor naturale istorice pe care le-a experimentat deja în acest an şi care sunt cele mai costisitoare din istorie.

În vreme ce o revoluţie populară a ajuns acum pe ţărmurile americane, ca urmare a “apocalipsei financiare globale” de neoprit, care va face să dispară economiile a milioane de oameni, şi în timp ce ecosistemele lumii noastre sunt de asemenea în curs de schimbări masive, acest raport detaliază un complot insidios al guvernului SUA de “gestiune şi control” a acestor multe dezastre, prin care el şi aliaţii săi sunt faţă în faţă cu adoptarea unui “genocid în masă”, folosit ca mijloc de susţinere a supravieţuirii lor.

De fapt, unul din documentele cele mai terifiante oferite de Underwood serviciului MSS al Chinei conţine detalii despre modul în care Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), prin intermediul reţelei teroriste Haqqani din Pakistan, a lansat un bio-atac fără precedent folosind virusul „febrei Dengue” pe care americanii plănuiesc să îl “modifice” şi apoi să îl lanseze asupra propriei populaţii.

În primăvara şi vara anului 1981, Cuba a cunoscut o epidemie severă de febră hemoragică Dengue. Între lunile mai şi octombrie 1981, naţiunea din insulă a înregistrat 158 ​​de decese legate de febra Dengue, cu aproximativ 75.000 de cazuri de infecţii raportate.

La apogeul epidemiei, peste 10.000 de oameni (pe zi) au fost găsiţi infectaţi şi 116.150 au fost spitalizaţi. În acelaşi timp, în timpul epidemiei din 1981, se crede că au fost efectuate împotriva insulei atacuri biologice sub acoperire asupra rezidenţilor din Cuba şi culturilor agricole, de către agenţi CIA şi raiduri aeriene militare.
Deosebit de dăunătoare pentru naţiune a fost şi o epidemie gravă de gripă porcină, pe care Fidel Castro o atribuie CIA. Cercetătorul american William H. Schaap, editor al revistei „Covert Action”, susţine că epidemia de febră Dengue din Cuba a fost rezultatul activităţilor CIA.

În 1982, mass-media sovietice de atunci au raportat faptul că CIA a trimis agenţi operativi în Afganistan din Pakistan pentru a lansa o epidemie de febră Dengue. Sovieticii de atunci au susţinut că agenţii CIA s-au prezentat în calitate de activişti în lupta contra malariei, dar, în realitate, au răspândit ţânţari infectaţi cu febră Dengue. CIA a negat acuzaţiile. În 1985 şi 1986, autorităţile din Nicaragua au acuzat CIA că au creat un focar de febră Dengue masiv care a infectat mii de persoane în această ţară.

Pentru oricine pune la îndoială cruzimea Statelor Unite, trebuie doar să se uite la evenimentele de săptămâna trecută, când s-a văzut, pentru prima dată în istoria lor, cum preşedintele a dispus asasinarea a doi cetăţeni americani, fără dovezi sau proces. Numai “dovezile secrete”, pe care guvernul american a spus că le-a avut, dar nu doreşte să le dezvăluie, au fost folosite pentru a justifica aceste crime susţinute de stat, o acţiune despre care candidatul la preşedinţia SUA, Ron Paul a avertizat ieri că poate fi o infracţiune pasibilă de pedeapsă.

Este, de asemenea, demn de remarcat faptul că în acest moment Statele Unite, măreţe odată, au coborât atât de mult în abisul tiraniei încât au toată puterea din lume, dar au eliminat procesele pentru acei cetăţeni condamnaţi pentru crime şi, în conformitate cu Baroul Avocaţilor din New York, au înfiinţat un sistem de gulag care, în afară de faptul că reţine mai mulţi prizonieri decât orice altă naţiune din lume, torturează în prezent peste 80.000 dintre ei, încălcând flagrant toate legile internaţionale şi umanitare, fapt pentru care astăzi, peste 12.000 de prizonieri din SUA se află în greva foamei, în semn de protest împotriva abuzului la care sunt supuşi.

Mai exact, “evenimentele catastrofice”, dezvăluite serviciului secret chinez MSS de către Underwood, planurile SUA, nu numai împotriva propriului popor, dar şi întregii lumi de asemenea – acest raport FSB avertizează – sunt centrate pe crearea condiţiilor necesare pentru un război global total, care include:

1) Implozia deliberată a economiilor, atât din ​​SUA cât şi din UE, cu scopul de a distruge sistemul financiar global, care funcţionează de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial;

2) Lansarea unui război convenţional masiv de către SUA şi UE pe continentele nord-american, african şi asiatic pentru a include Orientul Mijlociu;

3) În timpul acestui război total, eliberarea intenţionată a agenţilor de război biologic meniţi să omoare milioane de oameni, dacă nu miliarde, de civili nevinovaţi;

4) La apogeul acestui război, Statele Unite şi aliaţii săi vor face un apel pentru pace şi pentru o nouă ordine globală, care urmează să fie stabilită în scopul de a preveni distrugerea totală a planetei noastre.

Importantă de menţionat, în legătură cu afirmaţiile îngrozitoare făcute în acest raport al FSB, este confirmarea acestora de către World Net Daily (WND) News Service, care, în articolul lor intitulat „SUA se pregătesc pentru un război ‚tanc pe tanc’”, au citat o sursă confidenţială din cadrul Departamentului Apărării al SUA (DOD), care îi avertizează că America este în prezent în curs de pregătire pentru declanşarea unui război convenţional masiv. Şi, după cum WND citează direct sursa lor din DOD, aceasta a indicat că miza este “altceva” şi avertizează că întregul sistem militar al SUA “se aşteaptă la ceva convenţional şi mare, care va veni pe conductă relativ repede.”

Aşa cum am menţionat în raportul nostru din 16 septembrie, intitulat „Concentrarea masivă de trupe americane la graniţa mexicană alimentează teama unei invazii”, componenta nord-americană a acestui masiv război convenţional, planificată de către SUA, va implica invazia Mexicului, Americii Centrale şi Americii de Sud, pentru a asigura americanilor vastele resurse energetice şi minerale din această regiune.

Componenta din Asia şi Orientul Mijlociu a acestui amplu nou război american va implica o invazie terestră masivă a naţiunii pakistaneze, înarmată nuclear, şi care, conform ultimelor rapoarte, este deja angajată într-un schimb de focuri cu trupele americane. [Notă: La umilirea Pakistanului de către SUA se adaugă şi arestarea lunile trecute a agentului CIA Raymond Davis, pe care pakistanezii au fost obligaţi să-l elibereze sub ameninţarea invaziei]

Acest raport FSB detaliază în continuare planul american de a “angaja pe deplin” China în acest război, deoarece aceasta va veni, fără îndoială, în apărarea Pakistanului. Dar nu numai să învingă China este scopul american, ci şi de a obţine pentru sine resursele vitale de energie din Marea Chinei de Sud, în legătură cu care, săptămâna trecută, ziarul oficial al Partidului Comunist Chinez a avertizat că vor merge la război pentru a le apăra.

În ceea ce priveşte complotul Statelor Unite de a distruge atât economia lor cât şi cea din UE, cufundând astfel lumea în cea mai mare depresiune economică din istorie, este acum, mai mult ca sigur, că, pe lângă colapsul economic al Europei, China a emis un ultimatum către SUA conform căruia, cu excepţia cazului în care acţiunile lor se vor schimba, un război comercial masiv între cele două puteri va fi garantat.

Important de menţionat este faptul că acest viitor război comercial şi depresia economică globală au fost anunţate de mult timp şi sunt o repetare aproape exactă a acţiunilor întreprinse de către SUA, care au condus la al Doilea Război Mondial.

Chiar mai important de reţinut este faptul că războiul este o parte esenţială a sistemului economic capitalist din Statele Unite şi a fost făcut “politică oficială” de către Consiliul Naţional de Securitate American într-un document top-secret, denumit NSC-68 în 1950, care a transformat în mod radical Statele Unite ale Americii într-o “societate militară totală.”

Teorii ale keynesianismului militar, precum şi complexul militar-industrial, codificat de NSC-68 au devenit populare după al Doilea Război Mondial, probabil dintr-un motiv bun. Perspectiva demobilizării militare, în special în Statele Unite, părea alarmantă. Elita americană şi-a amintit viu cum creşterea cheltuielilor militare a scos lumea din Marea Depresie, şi se temea că scăderea bugetelor militare ar putea inversa acest proces. În cazul în care asta s-ar fi întâmplat, aşteptările ar fi fost ca afacerile să se poticnească, şomajul să crească şi legitimitatea capitalismului pieţei libere ar fi fost pus din nou în discuţie.

Şi unde se găsea America la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial se găseşte din nou acum. Şi, încă o dată, apelul la un război masiv se aude din nou în “ţara celor liberi, căminul celor curajoşi”, aşa cum influentul consilier al lui Obama şi laureat al Premiului Nobel, economistul Paul Krugman a afirmat atât de bine săptămâna trecută, “Ceea ce avem nevoie este de fapt echivalentul financiar al războiului. Ce a adus de fapt la sfârşitul Marii Depresiuni a fost programul enorm de cheltuieli publice cunoscut altfel sub numele de al Doilea Război Mondial. ”

Pentru oricine, echivalarea celui de-al Doilea Război Mondial şi sutele sale milioane de victime ca fiind nimic mai mult decât un “program enorm de cheltuieli publice”, arată dincolo de orice îndoială cât de periculoase sunt aceste elite occidentale pentru întreaga noastră planetă şi brutalele căi pe care ele vor merge, pentru a-şi asigura supravieţuirea.

Cronologia exactă a evenimentelor planificate de către SUA şi UE pentru lansarea mega complotului lor de a domina lumea prin distrugerea şi apoi refacerea ei, nu o cunoaştem. Ceea ce cunoaştem, totuşi, este că evenimentele vor veni mai degrabă curând, decât mai târziu, luând pe mulţi prin surprindere, cu excepţia celor care ştiu cum să ţină seama de “semnele anotimpurilor.”
Traducerea: Dan Tanasescu

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau
http://radiovoceasufletului.ro

22 de comentarii:

Anonim spunea...

Proiectul Blue Beam (Raza Albastră) intenţionează simularea venirii lui Iisus pentru a manipula oamenii şi a distruge credinţa şi religiile.
“Vom avea un guvern mondial, fie că vă place, fie că nu. Singura întrebare este dacă el va fi creat prin cucerire sau prin consimţământ.”
Paul Warburg – membru al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR), declaraţie făcută în februarie 1950 în faţa Senatului american.
“Suntem în zorii unei transformări globale. Nu mai avem nevoie decât de o criză majoră adecvată şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.”
David Rockeffeler – preşedinte de onoare al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR), preşedinte de onoare al Comisiei Trilaterale, membru Bilderberg, declaraţie făcută în septembrie 1994
În 1994 jurnalistul canadian Serge Monaste prezenta un amplu şi bine documentat material despre Proiectul NASA Blue Beam. Distrugerea credinţei prin false descoperiri arheologice de genul recentului “sarcofag al lui Iisus”. Organizarea unei gigantice mistificări în care se va simula prin proiecţii holografice venirea lui Iisus. Utilizarea undelor de joasă frecvenţă pentru controlul mental. Sunt doar câteva dintre planurile de instaurare a noii religii mondiale satanice cuprinse în acest proiect.
“În numărul din decembrie 1980 al US Army Journal, într-un un articol semnat de lt.col. John B. Alexander sub titlul “The new mental battlefield, beam me up Spock” (Noul câmp de luptă mental, radiază-mă Spock), acesta scrie: “Voi da mai multe exemple care să ilustreze progresele făcute în acest domeniu. Avem acum abilitatea de a vindeca sau de a cauza o boală de la distanţă, inducând boala sau moartea fără cauze aparente. A fost raportată şi posibilitatea de modificare telepatică a comportamentului, care include abilitatea de a induce stări hipnotice de la o distanţă de peste 1000 de km. Utilizarea hipnozei telepatice este o zonă care merită a fi exploatată. Ea va permite ca agenţii noştri să fie implantaţi subconştient cu programul pe care trebuie să îl execute, astfel încât nu va mai fi nevoie să utilizăm telefonul. Dacă vor fi perfecţionate, aceste tehnici vor permite transferul direct al gândurilor de la o minte sau grup de minţi la o audienţă ţintă. Receptorul nu va fi conştient că i-au fost implantate gânduri, va crede că sunt gândurile lui. Este posibil să introducem gânduri artificiale într-un computer şi apoi să le transmitem prin intermediul unui satelit, astfel vom putea controla întreaga planetă. Limitele acestui sistem sunt doar cei care îşi vor pune permanent întrebări cu privire la motivaţia care stă în spatele gândurilor lor şi nu le vor da curs automat. Este evident că televiziunea, filmele, publicitatea şi diferite forme de presiune socială au grijă să elimine pe cât posibil această categorie de oameni. Informaţiile privind acest gen de tehnologii vor fi considerate ridicole tocmai pentru că ele nu se vor conforma cu viziunea asupra realităţii pe care chiar noi o inducem; doar mai există şi în zilele noastre oameni care cred că pământul este plat”
http://2blackjack1.wordpress.com/proiecte-experimente/proiectul-n-a-s-a-%E2%80%9Cblue-beam%E2%80%9D/

Gerula spunea...

Toate imperiile au avut un inceput , o perioada ce maxim si o decadere , imperiu roman,egiptenii, asiro-babilonieni,imperiul otoman , extinderea franceza a lui Napoleon , cea a lui Hitler iar acum e timpul sa cada si imperiul american . Prea mult timp au condus lumea dupa cum au vrut ei (in Vietnam , Afganistan ,Kuweit,Irak ,Serbia si altele). Asa patesc toti care vor sa arate lumii ca ei sunt superiori celorlalti, de fapt sunt superiori prin jaf , crima si impunerea vointei lor prin forta .

Anonim spunea...

Biblia interzisă în ”cel mai democratic” stat din lume!! Razboiul lui Obama împotriva crestinismului.
In septembrie 2011, administratia Obama a emis un memoriu intern privind vizitele in spitalele americane pentru veterani. Se vorbeste despre membrii de familie care pot vizita bolnavi.
(numiti “parteneri”, nu soti sau sotii), iar Punctul 8(f) interzice Bibliile in spitalele veteranilor.
http://downloads.frc.org/EF/EF11L05.pdf

Anonim spunea...

BLUE BEAM A INCEPUT, IATA PROBA
”(…)NWO SI ILUMINATII au pus la punct acest proiect cu care vor sa faca un adevarat spectacol galactic unde vor fi proiectate holograme in 3D , sunete, proiectii laser cu multiple holograme de ingeri, Isus, si alte efecte speciale ca sa pacaleasca lumea. Pare ca primele repetitii ale marii pacaleli palanetare a inceput. Cu cine credeti? Romania si China. Priviti ca sa va convingeti.”

http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2011/06/30/blue-beam-a-inceput-iata-proba/

Anonim spunea...

Presa din Israel: Vechile profetii spun ca Mesia ar putea veni in curand …
Presa israeliana compara scrieri din compilatia cartilor biblice, numita Yalkut Shimoni, cu situatia actuala din Orientul Mijlociu. O profetie face referire la venirea lui Mesia pe Pamant, in perioada cand toate natiunile lumii se vor provoca reciproc. Ziaristii fac analogie cu situatia actuala a Iranului si conflictului sau cu tarile arabe.
http://www.ziare.com/social/religie/presa-din-israel-vechile-profetii-spun-ca-mesia-ar-putea-veni-in-curand-1135334

Dolarii de duminică și diamantele
http://www.gandul.info/puterea-gandului/dolarii-de-duminica-si-diamantele-8807592

Anonim spunea...

PLAN ILUMINATI PENTRU ROMÂNIA
http://acvilaortodoxa.wordpress.com/2011/02/24/plan-iluminati-pentru-romania/

Anonim spunea...

nu-s ei mai puternici decat ingerii :) asa ca eu nu le dau importanta :) are cine sa se ocupe de ei ... voi nu ar trebuii sa va razboiti cu ei ci mai degraba cu Dumnezeu ca nu vrea sa va ajute :) noi toti la un loc deabea daca reusim sa-i oprim.. dar Dumnezeu doar cu un zambet rezolva totul :) va stresati cu oamenii negri in loc sa va vedeti de propria evolutie :) ( e doar parerea mea nu o luati ca pe o acuzatie .. oricum toate drumurile duc in acelas loc :)))

Anonim spunea...

http://salwatiromania.wordpress.com/2011/12/10/farsele-prostesti-pe-care-le-fac-unii-cand-soarta-iti-joaca-farse-ultimele-clipe-din-viata-unei-femei-ucise-de-o-gluma-proasta-video/

Anonim spunea...

Moneda unică și electronică pentru tot globul
http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2011/08/

Anonim spunea...

Un mare oraş american şi-a pierdut suveranitatea. Se va instala un fel de dictatură
Detroit, cel mai mare al 18-lea oraş din Statele Unite ale Americii este îngropat în datorii. Pentru a ieşi din criză, afacerile comunităţii vor fi conduse de un manager care va avea puteri depline.
http://www.money.ro/un-mare-oras-american-si-a-pierdut-suveranitatea--se-va-instala-un-fel-de-dictatura_1181896.html

Inevitabilul s-a produs: Primul stat american intră în faliment
Primul stat american a intrat în shut down, după ce problemele financiare au blocat pur și simplu bugetul, iar Republicanii s-au opus singurei soluții de redresare.
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/inevitabilul-s-a-produs-primul-stat-american-a-dat-faliment-149333.html

Dezastrul din administraţia locală: o mie de comune şi oraşe mici din România sunt în faliment, cu conturi blocate şi fără bani de salarii
http://www.zf.ro/politica/dezastrul-din-administratia-locala-o-mie-de-comune-si-orase-mici-din-romania-sunt-in-faliment-cu-conturi-blocate-si-fara-bani-de-salarii-8852681

Anonim spunea...

http://basarabialiterara.com.md/?p=10780

Anonim spunea...

http://basarabialiterara.com.md/?p=10691

Anonim spunea...

Document: Planul secret al Germaniei pentru a controla Europa
http://www.money.ro/document--planul-secret-al-germaniei-pentru-a-controla-europa_1163146.html

Anonim spunea...

Ce musafir nepoftit a apărut pe cerul Rusiei în timpul protestelor anti-PUTIN
http://www.gandul.info/international/ce-musafir-nepoftit-a-aparut-pe-cerul-rusiei-in-timpul-protestelor-anti-putin-9054609

ile spunea...

Dragutii de voi, nu va fie prea frica, sintem toti in aceeasi galeata impreuna cu americanii si rusii si chinezii...Incepe sa-mi fie dor de Dalai Lama...In Bhutan dupa ce mori esti lasat conform traditiei pe o stinca infratit cu natura si mincat de pasari viermi,dezmierdat de vint si ploi ,liber. Asta libertate! Nu zic sa plecam toti in Tibet, putem sa-l cream in noi daca am avea linistea necesara si nu am fi poluati de conspiratia celor de linga noi. Agresivitati de genul :ai fost la mall?,ce ne facem cu banii?,unde faci sarbatorile? ajuta-ma sa nu ma plictisesc sau sa nu sufar singur. Televiziunea , posturile radio...Fratilor si suferinta are rolul ei, e indicat sa o duci singur, bucuria se impartaseste in jurul tau cu delicatete si antrenament, asa cum esti obligat sa zimbesti celor din jur, nu sa mergi incruntat si imbatosat ca un prost din lumea intelectuala si culturala proasta a Romaniei. Oamenii Romaniei nu mai vor liniste se plictisesc singuri nu vor sa gindesca singuri nu vor sa priveasca singuri in jurul lor totul trebuie trait ca la mall,in gramada de orbeti. Mintile noastre nu mai sint deschise, sint imbicsite, orice minciuni si manipulari vor fi posibile asupra noastra tocmai din aceste motive. Nu zic sa ne facem budisti... Sint site-uri cu pretentii de guru crestin, budist, reiki si dracu mai stie de care..Eu cica sint ortodoxa pentru ca e o religie blinda fara absurditati si in plus stramosii mei au fost si ei ortodocsi. De aceea cind trebuie si e cazul, de sarbatori sau la inmormintari,nunti botezuri, mai obisnuiesc sa intru in biserici, unde dupa niste cruci ca asa se cade, simt liniste si lumina DESI INTERVINE VOCEA PREOTULUI CARE STRICA LINISTEA SI PACEA LOCULUI de multe ori. Asa cum omul sfinteste locul, daca este un preot cu har si bun simt, este bine sa mai mergem uneori in biserica sau la cimitirul parintilor bunicilor. Ajuta pentru noi si poporul roman.

Anonim spunea...

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/vezi-monstrul-militar-cu-care-rusii-se-pregatesc-de- razboi-foto-158401.html
http://www.youtube.com/watch?v=62XCCr_40tE
http://www.hotnews.ro/stiri-international-6759790-rusia-testat-succes-racheta-intercontinentala-voevoda-20v-dupa-esecurile-repetate-ale-rachetei-bulava.htm

Dan Tanasescu spunea...

Acest articol a fost preluat pe multe site-uri şi bloguri fără să se precizeze sursa.

Este vorba de fapt de un articol pe care l-am tradus eu, iar sursa originală este aici:
http://www.whatdoesitmean.com/index1524.htm

Daniel Roxin spunea...

Corectat! Craciun fericit!

Dan Tanasescu spunea...

Mulţumesc! Crăciun Fericit, de asemenea!

Anonim spunea...

Misteriosul monument din SUA care prevesteşte Apocalipsa
Cunoscut sub numele de "Stonehenge-ul american", monumentul megalitic Georgia Guidestones arată că pe Terra vor rămâne doar jumătate de miliard de locuitori.
http://www.realitatea.net/misteriosul-monument-din-sua-care-prevesteste-apocalipsa-6-5-miliarde-de-oameni-vor-muri_899710.html

Elena spunea...

Chinezii au construit o cladire de 30 de etaje in 15 zile. VIDEO
http://www.hotnews.ro/stiri-international-11137769-video-chinezii-construit-cladire-30-etaje-15-zile.htm

Anonim spunea...

Domnule Roxin,
Nu este intentia mea de a polemiza in vreun fel. Va spun acestea doar pentru ca , printr-o imprejurare am ajuns pe blogul acesta. Am vazut filmul despre Daci , film care m-a pus pe ganduri intr-un mod mobilizator , film pentru care va multumesc , pur si simplu ! Citind , insa , materialul la care comentez ,am ramas nedumerit . Argumentatia de bun simt din filmul mai sus amintit si calitatea lui stiintifica , ma fac sa nu mai stiu ce sa cred .
Cum , dupa acel film riguros argumentat , puteti prelua astfel de materiale si a le publica pe blog ? Cum puteti da girul unor gogomanii fara margini , mai rau ca un pustan lipsit de discernamant ? Iertati-mi duritatea anterioara , dar va pierdeti orice urma de credibilitate si e pacat de oamenii care cred in dumneavoastra !
Inca o data , va cer sa nu mi-o luati in nume de rau !V-am scris ,doar din admiratia pe care v-o port !