miercuri, 29 decembrie 2010

Sărbători şi viaţă de import


Au fost vremuri, şi nu sunt foarte îndepărtate în timp, dar par deosebit de îndepărtate ca şi conţinut, au fost vremuri -zic-, când ne doream mult ca sărbătorile noastre, ale românilor, să aibă alt gust şi  altă înfăţişare.

Tânjam după aroma dulciurilor venite din lumea civilizată şi nu a saloanelor insipide de zahăr, după podoabele brazilor de Crăciun şi nu după ghirlandele de vată ce luau foc uneori pe crengi, după cadourile strălucitor ambalate, după luminile şi mirajul sărbătorilor de Crăciun şi a celei de An Nou cu jocurile ei spectaculoase de artificii, ca-n filmele americane.

Tânjam la bucuria şi opulenţa bogatului. Ca şi copilul sărac, care neavând propriile sărbători se "hrăneşte"  contemplându-le prin geamul bogatului.

Azi, după ce alţii ne-au câştigat unele libertăţi, zicem c-am intrat şi noi în rândul lumii civilizate, iar sărbătorile cele mari ale iernii aproape se suprapun, ca imagine, peste cele occinentale. Ca imagine dăm bine, iar ca "spirit" al sărbătorilor dăm şi mai bine! Adică ne-am însuşit, ca la carte, apucăturile şi "ho, ho-ul" simpaticului, dezinvoltului, comercialului şi gloriosului Moş Crăciun din Laponia. I-am adoptat rapid pe reni, pe elfi sau ce or mai fi ei, cu numele lor cu tot, am învăţat rapid obiceiurile şi colindele străinilor, uitându-le pe ale noastre. Ne-am îmbrăcat trenddy, ne-am tatuat mintea cu personaje monstruase luate de pe Internet, ne-am parfumat şi suntem absolut alţii, noi! Doar că în preocuparea noastră, am uitat complet care este esenţa Crăciunului, bucuria lui. Ne febrilizăm în goana după cumpărături şi cadouri, dar îl uităm cu desăvârşire pe sărbătoritul evenimentului: pruncul Isus. Ne străngem în braţe şi ne felicităm, de parcă a noastră ar fi sărbătoarea şi nu a Lui. Ne dorim tot mai multe împliniri, cu precădere materiale, pentru noi şi pentru copiii noştri, dar ignorăm ce şi-ar dori Împăratul Crăciunului. Ne isterizăm şi extaziem în faţa cadourilor, dar nu-l privim în ochi şi-n suflet pe Cel la a cărui zi de naştere am fost invitaţi. Nici nu ştim ce-şi doreşte El, sărbătoritul, motivul petrecerii şi a bucuriei noastre.

Iar ce-şi doreşte El, nouă ne este tot mai greu de împlinit. Nu este nici un secret pentru nimeni că  Isus a venit în numele Iubirii şi S-a jerfit pentru Iubire. 

Şi totuşi... Iubire e tot mai puţină, chiar şi în familii. Nici nu ne-ar sta nouă bine, societăţi atât de evoluate tehnic, atât de stăpâni pe destinele noastre, să ne împiedicăm de o componentă atât de demodată şi de banală ca Iubirea. Şi s-o şi exprimăm. Cât sună de patetic şi cât de jalnici sunt cei ce caută şi se exprimă cu dragoste! Bunul simţ, respectul, deschiderea, sinceritatea, dorinţa de a ajuta, de-a nu face rău aproapelui, toleranţa, bucuria de-a dărui, de-a comunica gândind pozitiv, de-a nu pizmui, de-a nu dori ce nu e al tău, de-a te bucura de binele celuilalt, de-a nu limita drepturile altora în favoarea ta, de-a ierta, şi de-a te închina Celui născut din Fecioară, de-a gîndi cu bucurie şi bunătate, de-a înceta cu ifosele, fandoselile, fudulia şi capriciile ce ne împovărează viaţa, de-a ne educa copiii în  respect  faţă de Ţară şi faţă de  muncă, în spiritul  omeniei şi a respectului pentru ceea ce creează alţii de valoare: acestea sunt componentele adevăratului „spirit al Sărbătorilor”! Şi nu cel de import, strălucitor, mercantil şi gol, alienat, imbâcsit de gânduri urâte şi suicidale. A petrece pănă la dezmăţ, beţie, comă, adică a „trăi din plin” este ornamentul, „spiritul” ruşinos aplicat de noi, oamenii, sărbătorilor. Şi ne  mai şi exprimăm nemulţumirea şi frustrarea dacă astfel de dorinţe nu ni se împlinesc!

Întoarcerea şi încărcarea sufletelor noastre pustiite de influenţele malefice ale zilelor noastre, (comportament mizerabil, preferinţe pentru valorile exclusiv materiale, aservirea faţă de „formatorii de opinii ” şi mode de la televitor sau  de pe Internet, aviditatea pentu obscen, indiferenţa, trândăvia, nesimţirea etc.)  reconectarea lor la  credinţa ortodoxă, la gânduri şi fapte bune, la meditaţii atente asupra a ceea ce gândim, înfăptuim, expunem, asimilăm sau ne învăţăm pruncii.

Aceste preocupări ar trebui să constituie „ spiriul sărbătorilor”!

Altfel, ţara asta se va duce de râpă, poporul acesta se va subţia pănă la pierderea identităţii, iar noi ca indivizi vom fi veşnic nemulţumiţi, depresivi şi alienaţi.

Sărbătorile, dar mai ales spiritul lor suntem fiecare dintre noi, şi tu şi eu. Noi suntem spiritul lor prin ceea ce gândim şi facem. Până şi Ţara asta batjocorită şi tristă suntem tot noi, eu şi tu. Te-ai gândit vreodată? Te-ai gădit vreodată cât eşti de responsabil?

E timpul să ne schimbăm viziunea asupra credinţei noastre devenite teoretice, formale şi de propagadă,  asupra atitudinii faţă de muncă, Ţară şi semen. A venit timpul trezirii! A fiecăruia dintre noi. Schimbarea dorită fierbinte, de-a-devăratelea, ca în faţa unei revelaţii. În fiecare zi, câte puţin, să ne curăţăm sufletele şi faptele şi să ne uităm atenţi la urmările faptelor noastre. 

Pentru schimbarea din noi vin, în fiecare an, Crăciunul cu miracolul său şi bietul An Nou  cu artificiile sale! Dar cine are timp pentru substraturi? Anul Nou şi Isus revin degeaba! La naşterea şi petrecerea Lui, cel aşteptat şi adulat este Moş Crăciun. Şi nu din alte pricini decât strict cele comerciale. În felul de a fi adoptat, nu va exista niciodată Spirit în Sărbătorile noastre, doar paradă! Degeaba mai vin Sărbătorile pentru că nu le înţelege nimeni şi deci, nici nu rodeşte sămânţa minţii şi simţirii nostre.

E timpul!

Lucia Bibarţ

Un comentariu:

anne spunea...

Or tanji unii, nu zic nu.La noi Craciunul este serbat cu sfantul porc si ajutoarele.Acum este sfantul Mall si mai puternic...Craciunul la romani era unul la sat si unul la oras.Sa tanjim dupa corurile disperate si devastatoare de copii/tineri de prin cartiere? Este un lux cand sunt cativa tineri ordonati si canta frumos colinde.Sa nu ne amagim, modelul sarbatorii ne caracterizeaza ca oameni,popor etc. Sa ne ajute Providenta sa ne gasim calea !